Voi muri și ochii mi s-or stinge,
Voi pleca în lumea veșnicei bucurii...
Focul candelei, iubito, vei aprinde,
Mă vei plânge pierdută printre veșnicii...

Al meu palid trup îl vei ascunde
Acoperindu-mă cu crucea de argint,
Îmi vei căuta în lume sufletul.Oare unde?
Mă vei căuta cu jale, mă vei dori iubind...

Vei plânge amorul nostru veșnic
Pierdut în uraganul crudei decedări,
Iar candela aprinsă îți va fi un sfeșnic
Pe drumul tău plin de căutări...

Și în zadar vei umbla prin lume
Ca să mă cauți printre toți cei vii,
Căci e de-ajuns să mă strigi pe nume
Și vei vedea, iubire, cum eu am sa invii...

Cu buzele tale plânse un nume să rostești;
Atât îți cer, iubire, de vrei să mă mai vezi
Și vei putea cu mine, din nou tu să trăiești,
Căci doar tu iubindu-mă poți să mă salvezi...

Doar tu mă poți salva rostind un nume
Ce al meu trebuie să fie rostit cu plâns
Și voi renaște din a umbrelor lume,
Voi ieși din giulgiul în care voi fi strâns...

Mă voi întoarce la iubirea vieții mele,
La clipele ce le-am trăit cu tine
Și ne vom scălda amândoi în ele
Să clădim bucuriile iubirii depline...