Liniștea cuprinde lumea cu-a ei brațe de neliniști
începutul de furtună naște teamă printre liniști
norii vor să se arunce peste dealul ars de soare
cu armata lor de stropuri ce vor câmpul să-l omoare

iarba sare despicată din tăișul dur de ploaie
dezgolind pământul care adună munți de puhoaie
o lumină fară capăt rupe cerul in bucăți
aruncând ecouri care răsună de zeci de dăti

sa oprit pentru o clipă ploaia-și adună puterea
norii se adună-n cete săi îndeplinească vrerea
tunetele-n cep să bată ca un clopot învechit
în lumini de focuri arse bolțile au cotropit

cerul iar ca o cascadă varsă ape peste vale
înecând un pui de floare cu tulpina încă moale
totul e scăldat în spume parcă-i plaja unei mări
ce lovește fara milă malul in mii de cântări

florile înnoată-n ape cu petalele-n-doite
poate vor scăpa odată în finaluri fericite
când pământul se adapă sorbind tot fară opire
soarele timid apare dintre nori fară de știre

fugărind furtuna-n zare arde iar pe cerul vieții
ca o lumânare albă el a inspirat poeții
se aude cip-ciripuri din copacii mari și uzi
doine dulci de păsărele ai vrea veșnic să auzi