traversăm cu privirea
tristă și ritos acceptată perspectiva
a ceea ce nu suntem

strigoi ne întoarcem în hainele negre
ale timpurilor negre
orice gaură în mânecă, ciorap ori cămașă
ne sperie
irizarea luminii istovindu-ne

de neatins
miezul zilei alb
plutind între cele două inimi
care nu sunt ale noastre
care nu sunt ale noastre
mâini îmbrățișându-se, corpuri
împodobind trecătoare iluzia
asemeni florilor tăcutelor grădini

aici, în praf, cerșetoare
o mână de nisip
adăpostindu-ne
pe lespezi de piatră
îngeri neclintiți
în propria umbră
sprijiniți de-asemeni