Demiurgică a apărut ea pe neașteptate
Dînd în suflet o armonie de regalitate
În care ea are năzuința de a fi rege
Începînd sufletului conotații să-i alege.

L-anceput se manifesta prin suplețe
Apoi din obișnuință prin indiferență.

Imprevizibil el își coordonase spre mine
Al său suflet sub întrebarea cine?
Avînd pe buze fructul poftei efemere
Dar zicînd că are a dragostei miere
Mi-aș șopti de ce i-am acceptat întruchiparea?
Fiindcă m-am rătăcit în privirea
Privirea sa transparentă a întunericului
Întunericul arămiu al extazului.

El – ca o felină pe al vieții drum
Lăsînd în urmă pași din scrum
În priviri îi plutesc fulgi din spini
Dînd lumii al diavolului lumini.

Inocent se lipise de sufletul meu
Cast distrugîndu-mi propriul eu.

Am devenit un om plenar
Dar floarea dragostei înflorea rar
Universul său imortal creștea
În neprihănita inima mea.

Nu i-aș fi reproșat nimic
Fiindcă nu am încercat să-i schimb nimic.

Dragostea mea era neputiincioasă
Și muream, odată cu distrugerea sa.