Mii de vorbe-mprumutate,
(Inutile, din păcate)
Ne sufocă, ne „omoară”;
„Limba noastră-i o comoară”?

La extemporal și teză
Scriu copiii în „romgleză”,
Dar la dascăli nu le pasă;
„Limba noastră îi aleasă”?

„După blocuri” se înjură,
Se degajă-atâta ură,
Că se sperie și câinii;
„Limba noastră-i graiul pâinii”?

Dar, și pruncii-s înjurați
Și-s „trimiși”, chiar și de tați,
Înapoi, la mame-n pântec;
„Limba noastră-i numai cântec”?

Pe la chefuri, la cei tineri,
Că e sâmbătă, sau vineri,
Doar vulgarități se cântă;
„Limba noastră-i limbă sfântă”?

Vorba dulce, populară,
Cea duioasă și sprințară,
Sigur și rapid se pierde;
„Limba noastră-i frunză verde”?

Să-nviem latina moartă?
Mulți ne zic: „Nu se mai poartă!”
Încercăm, dar slabe roade;
„Limba noastră-i vechi izvoade”?

Ascultăm, lozinci eterne
Fraze șleampete și terne,
Spumegări patriotarde;
„Limba noastră-i foc ce arde”?