Tristețile bătrâne din suflet de bătrân
Ascunse pe sub pulberi ce nu mai pot fi șterse
Hai amintește-ți vremea când aveai nasul cârn
Să vină tineretul o lacrimă să verse

Să ne respecte acum, măcar la terminare
Când stăm la rând la coadă să ne culcăm de tot
Când lacrima sub pleoape mult prea ușor apare
Să ne respecte acuma, chiar dacă-i doare-n cot

Și noi când am fost tineri am fost mereu de vină
Și am cunoscut tristețea și zbuciumul și chinul
Și am așteptat în ploaie iubiri ce n-au să vină
Și am pierdut tramavaie și ne-am pierdut destinul

Și noi când am fost tineri purtat-am vise-n pântec
Despre schimbarea lumii, dar fără vreun temei
Căci lumea nu se schimbă, pentru ultimul cântec
Unde ne sunt copiii să ne oglindim în ei

Noi, ultime relicve ale unei lumi mai bune,
Care încet se stinge de parcă nici n-a fost
Rămâne amintirea tristețea s-o-ncunune
Dar nimănui nu-i pasă, deci n-are nici un rost