Ghirei, fumand, privea in jos,
Si fumul, fata i-o 'mpresoara

Pe langa hanul fioros
Curteni slugarnici s-adunara.
E-n liniste palatul azi
Curtenii toti, cu spaima vie
Citeai tristeta si manie
Pe'ntunecatul lui obraz.
Dar mandrul han, cu nerabdare,
Facu un semn- si-n graba mare,
Cu temeneli, ies toti, duium.

E singur el cu el, acum
Rasufla liber si s-aduna.
Pe fruntea aspra scrie clar
Tot zbuciumu' ce-n piept ii suna.
Precum sunt norii de furtuna
Rasfranti pe-al apelor clestar.


ce ganduri prins-au sa-l framante?
Ce oare mandru-i suflet vrea,
Vrea spre Rusia sa se-avante,
Sa-i dea Lehiei legea sa,
Vreo razbunare pregateste,
Tradari in oastea-i s-au aflat?
Vreun neam din munti l-a' nspaimantat
Sau Genua ce unelteste?

Nu, slava nu-l mai ispiteste,
Trudita-i mana de otel;
nu cugeta la lupte, el.

sau in haremu-i o tradare
Ca un talhar s-a cuibarit,
Si vreo cadana 'nselatoare
De-un ghiaur s-a indragostit?

Nu, caci sotiile lui blande,
Alunga, dorul, tremurande;
In liniste'nfloresc visand;
Din ochi eunucul nu le lasa,
Uratul, fara leac, le'apasa,
Tradarea nu le vine'n gand.
In crunta temnita stinghera
Ascunsa'i frumuseatea lor;
Intre pereti si sub zavor
Traiesc ca florile din sera.
Trec lunile pustii si reci,
Trec toate verile'n nestire,
Ducand cu ele pentru veci
Si tinerete si iubire.
Ies goale zilele din ghem,
Sporind incet monotonia;
Stapana-i lenea prin harem
Si rar luceste bucuria.
Femeile, acest urat,
Vrand sa si-l minta cat de cat,
Podoabele pe rand le schimba,
Incep un joc,vorbesc, se plimba,
Ori printre stropii racorosi
Ce sar pe-a apelor oglinda
Pe sub platanii cei umbrosi,
In cete sprintene colinda.
Cu ele sta eunucul rau,
Sa scapi de dansul nu se poate;
Privirea si auzul sau
Vegheaza vesnic peste toate.
El tine-al randuielii fel,
Iar tot ce porunceste hanul
E lege sfanta pentru el;
Si nu respecta atat Coranul
Pe cat respecta ce-a spus el.
ferit de-a dragostei caldura,
Ca o statuie el indura:
Dojana, ura, pumnii stransi,
Jignirea, soapta ca veninul,
Dispretul, ruga, ochii plansi,
Batjocorirea si suspinul.
E la femei cunoscator,
Cat de viclene-s ele stie-
Si'n libertate si'n sclavie.
Caci s-a ciocnit cu firea lor
De-a lungul vietii sale grele;
Nici lacrima, niciun suspin,
Nu-l pot clinti cat de putin,
El unul, nu mai crede-n ele.

Cu parul lung in vant trimis,
Atunci, cand tinerele prinse
Se scalda-n ceas dogoritor
Si valurile curg, prelinse,
Pe mandra frumusetea-a lor,
Posacul paznic sta de fata;
Cu ochi nepasatori de ceata,
Priveste despoiatul roi;
El noaptea, prin harem, apoi,
Pasind incet, cu pasi supusi,
Pe moi covoare, mut si rece,
Se furiseaza pe la usi-
De la un pat la altul trece.
El somnul soatelor de han
Il strajuie, veghind avan,
Si-asculta ce fosneste'n noapte:
Suspine, tresariri si soapte,
Culege cu nesat viclean.
Si vai de-aceea ce soptit-a
Prin somn vreun nume de strain,
Sau care ne'nfranand ispita,
A'mpartasit vreun gand hain.

Dece-i mahnit Ghirei?Ciubucul
Incet in mana i s-a stins;
Tacut la usa sta eunucul
Si-asteapta semn, de spaima prins
Stapanul, ganditor se scoala
Pornind tacut si linistit
Sa vada'n pacea lor domoala,
Femeile ce le-a iubit.

Ele doreau nerabdatoare
Langa fantana tasnitoare,
In ceata vesela sezand
Pe moi covoare de matasa
Privind cu inima voioasa
Cum pestii se jucau, saltand,
Pe fund de marmora'nnotand.
In tihna sub al zilei faur,
Zvarleau la fund cercei de aur.
Iar roabele, roind in jur,
Le-aduc serbet ce dulce este,
Si'ncep sa cante fara veste,
Umpland haremul de murmur.