cum văd luna, văd licuricii pe care îi distingeam în zboruri lente pe fața ta zglobie plină de mii de sentimente nepronunțate.
cum privesc soare dimineața, în vipia amiezii sau la sfințit pe creste de munte ori în orizonturi de mare, văd razele lui alergându-ți pe fața transfigurată de noapte de dragoste.
cum privesc înaltul copac singuratec de pe platoul tavernei sârbului, îmi strigă ochii tăi măriți dragostea inspirată de un presupus prelung sărut în față la Peleș pe marmura princiară.
cum revăd grupul statuar din fața defunctului c.c., revăd morții de atunci și zbaterea sufletului și corpului meu, de a trăi eu și copiii mei aci în libertate.
cum cobor în inima mea și anentizez viața-mi, pășesc printre verzi pajiști cu minunate fori, iar tu, imbrăcată în alb, cânți veșnicia dragostei și fericirea și împlinirea.
cum pășesc în visul nostru frumos, soarele , luna, visele altele pălesc sub candoarea iubirii noastre.
cum se întâmplă iubirea , cum se desfășoară, atunci când nu o înlănțuiești sugrumând-o cu păreri neavenite dinafară.