****
Peste liniste, liniste sa cada.
Peste vesnicie, abisul nostru nestiu.
Teama de culori…ne pierdem.
Scari plane, cazuti si ploi.

Te strivesc sub necuvinte
Iti sugrum visele, esti tot ce ma apasa!
Te pierd de cand te gandesc
Iti ucid astrii, te neg firesc.

Rateuri in doi.


****
Doliu in rosu abisului,
Noaptea – urletul unui adanc sfasiind potopul.
Caderea inaltului intr-un hau pustiu- putinul din mine in greul ascuns.
Mila si sete peste uitare, tarziu- ragazul ucis de copiii soldat, frenetic crezand in pieire.

****
Peste mine ninge vara și păsările strigă în gol
Asupritor viața mănâcă din mine
Căci goală stau în bătaia lumii.
Copiii scâncesc în surdina înnecului de sine
De greu,
De gri,
De propria umilință în fața nașterii iar.

Cai ai sorții au îngenunchiat în nimic
Din bătălia aspră cu neantul
Eroul e doar liniștea,
Învingător-trecutul a ceea ce nu am avut,
Doruri arse peste a căror cenușă
Idioții joacă și cântă.
Închisori ale gândului...
Libertatea unde?


****
Copiii din gîndurile mele
Stau drepți și aruncă cu pietre
În iluzii de fericire post mortem.

Se nasc dintr-o mare de pământ și soare
Colindă-ntr-o lume departe de așteptări
Iar mie nu mi-a mai rămăs nimic de respirat.


****
Strivesc ferestre de hârtie
În pumnul unui copil.
Mă privește schimonosit de durere
Oare ce-l doare pumnul sau fereastra?


****
Lumini în lanțuri.
Izbiri nefirești.
Timpul care daca nu vindecă, biciuiește.
Pietre,
Zdrobiri,
Porți, lacăte.
Alte zări
Pătrate cu colțuri rotunde,
Liniști în zgomote
Urlete, gheață.
Creșteri în cădere.
Mistuiri, beții în lucid.
Trecut în carcera prezentului viitor.
Cenușă!