pietre tăiate
uniform
în locul osânditului
și nici o spaimă
nu mai șuieră
în cercuri strâmte
lucioasă încremenire

***

trag cu praștia
oamenii stau la rând
zborul e doar o cușmă
vopsită în culori țipătoare
aruncată după câini

***

cuib lângă cuib
dedesubtul scoarței
lopătând umed
în dreptul meu celălalt
ochi de furtună
cheamă din când în când
al treilea corb

***

de la clipirea soarelui
a mai rămas doar un clei vâscos
în care ne spălăm picioarele
după tăierea panglicii
... în spate e grajdul căzut
și o mulțime de furnici
aceeași grabă a laptelui
pus la fiert

***

sunt doar
un străin trimis
printre voi
să mă joc de-a casa
călcat pe spinare
de tălpile ei mici desculțe
canon de trei degete
pe fundul glajei

***

ultima dată am călcat drept
fără să-mi dau seama
până la tine
mai sunt atâtea uși ce alăptează
în văzul lumii
și tot mă simt tulburat
părinte

***