Mai întâi i s-a deschis ochiul.
Verde, albastru, impletit in două.
Le vedea de sus subțiindu-se
dar erau la fel peste tot:
aceeași grosime, lungime, diametru, unduire.
Se subțiau ca niște piramide subțiri.
Pietroiul s-a dat la o parte.
A făcut cercuri in locul unde se afla.
Un cerc, două, trei cercuri concentrice.

Ochiul a râs pofticios:
ha, ha, ha
Porțile se inchideau si se deschideau fără noimă.
Ferestre nu erau. Nu mai erau.
Nu mai avea prin ce să vadă in stradă
amintirile care săreau coarda
sau jucau șotronul.
Animalul e ludic și născator, se gândea…
Sau ouător, adică născător de ouă.
Fungus, celula se divide.

Oglinda părea că se ferește de el
Și-a zis: “asta esti surioară…!
Ia loc si priveste-ma-n ochi!”
I-a construit un cocktail tare.
Pe un colț,
pe un șervețel curat.
S-o îmbete rusește.
Pe masă avea pistolul fără permis
(aștepta sa vină, era înscris și aștepta…)

Atunci pietroiul s-a rostogolit în sus,
s-a dat de 3 ori peste capul lui de pietroi
și s-a transformat in altceva.
N-a spus în ce, că nu știa.

El s-a uitat la ea,
ea la mine,
masa s-a învârtit intre noi până ne-a amețit pe toți.
Nu mai știam cine e ea, cine eu
Iar el a zis: “Alis vrea minunea…”

“Eu în cine intru?”