te-am așezat mai la stânga
arăți albastru
în umbra genunchiului ud
care ne înconjoară

vorbim despre incompatibilitatea
circumferinței întoarse
a brațeleor noastre
cu pielea
îmi zâmbești ironic
încât aproape că
îți miros zâmbetul
a buze

ne număram simetric cu un compas pe frunte
ca la piață strigăm centimetru de piele
îl economisim pentru zilele
în care nu vom mai avea sânge

viața ne strigă pe geam
cu perfuziile atârnate de ceasuri
să lipim afișe cu ‘Pierdut culoare ‘
pe coridoarele ce urcă înalt

rimelul ți se înfinge în ochi
albul cred că te doare tare
mă strângi adânc de mână
apa de pe pielea ta
a prins să zboare

și nu credeam că o să ajung aici
un aur de sticlă fără șansă
un fel de magie învechită

de cuvinte

și de taină