despic o linie în patru
să aud tăcerea cum
usucă cuvântul
ca o arșiță
fără zi
în care
nu vine și nu
pleacă nimeni
în spatele umbrei
stau pașii rânduiți
pe mijlocul drumului
gata de fugă
acolo unde se rup
marginile zilei
sunetul rămâne surd
ca o zbatere lăuntrică
liniștea doarme ascunsă
într-o privire
doar iarba respiră din întinderi
pentru a nu-și pierde culoarea...

cerul sfârșește dincolo
de marginea în care nu
locuiește nimeni...

singurul loc în care și privirile tac