nu mai există poezie în destine

miezul nopții

la taraba aceasta ieri un vânzător de cărți înjura viața
oamenii erau prea grăbiți
îl ignorau
numărau cu umeri ridicați
mărunțișul pentru cartela de metrou și forneti

când crești printre litere începi să sari peste mese
înveți de ochii nedoriți să te ascunzi
îmi vine să râd
cândva
l-am citit pe london într-o fântână părăsită

nu n-am gonit din urmă nici un aur
zăpezile alaskăi n-am atins
atâtor lei lipsind din buzunare
capcane fără număr am întins

n-am putut să adorm m-am întors vreau să cumpăr o carte
dar poezia a plecat de mult