inima ta se deplasează sinuos
spre un punct cardinal neinventat

nici măcar o buruiană
nu-și poate înfige rădăcinile
aici nimic nu e permanent

o dună cu lama tăioasă
pe care nu mai poți merge

inima ta este perfortă

eu din ce în ce devin mai mult
o zonă inundabilă pe albia ei
nisipurile sunt suprasaturate de lipsa ta
și încep să se miște
la început mai puțin
apoi mă ademenesc la orice mișcare bruscă

moartea este lentă și chinuitoare
întind mâinile în căutarea unui echilibru

nicio frânghie nu mă poate scoate din tine
mă afund și mai mult

știu că nu trebuie să mă zbat