astăzi am fost în gară sa văd trenurile
o bucurie mai veche
când dispăream de acasă ore întregi
mă găseau la capătul câmpului așteptând
știam când trec trenurile de marfă
știam când trec trenurile cu oameni
eu le făceam la toate cu mâna
și cel mai mult îmi plăcea cum șuierau
când mă vedeau de departe
se obișnuiseră cu mine
aveam o cămașă albă
și palmele mele mărunte
străluceau ca două linguri de aur
astăzi în gară am primit o floare
pesemne că arătam foarte trist
niciun tren nu era ca acela
cu care am vrut să plec odată în lume
m-am întors acasă cu gândul să scriu un poem despre trenuri
despre singurătate despre uitare despre iubire
în care să spun lumii că am primit o floare
pentru că eram trist
pentru că nu mai există locomotivele mele
învăluite în aburi și cu roțile proaspăt vopsite în roșu
(nu l-am scris niciodată)