Din voci tacute-am inteles ca eu sunt mut
N-am eu nimic de spus ce altii-ar vrea sa stie
Si-atunci, asa-n-stupida-mi poezie,
Imi voi lasa din simturi sub forma de stranut


Eu va stiam pe toti indata ce ati calcat pe visul greu
Un vis nebun ,de derbedeu
Un vis care,era al meu.
Nu are rost sa plang corabii de marea nu mi-au strabatut
Copacii care-n sila vietii,din mine tot nu au crescut
Ori iarba ce-mi rasare-n suflet,la Soare nu s-a aratat
Sa simt si eu piciorul damei prea-pure ca m-ar fi calcat

Ceea ce am,nu are nimeni,si n-am nimic din ce ati vrea
Cand voi visati in miezul noptii dorinta de a fii mai mult
Cand viscolul imi este frate si cugetul e doar o stea
M-opresc din zbuciumul etern,macar o clipa sa v-ascult

Si blestemati orice traire, un sentiment, sau norii suri
Jonglati cu viata vostra-n vid ca un cvartet de trubaduri
Plangand de mila unul,altul, ca mai nimic nu e perfect
Voi sta pana veti intelege, ciudat, cumva, din alte guri
Ca nu sunteti podoaba lumii,dar nici ca mine,un desert