pe furiș
firul acesta de iarbă
adâncindu-se
răsucindu-se

sus mâinile afurisitule sus aripile!
prin poarta de corn pânza cerului țipă
despicată izgonită veste
ocol pământului
haina ta încheiată la toți nasturii pleznește
singur așadar urmele tale
jocul respirației tremurul și dilatarea privirii
la călcâi umbra-ți prăbușită pândește aminte la tot
înnebunită
spre cuvintele mele – pieritoare focuri – albind
șiroind de sudoare
încerci cu degetele în aer semnul de întrebare
îți voi răspunde dar mai întâi
te pregătește
îți mai las o spaimă
îți mai las un tremur
fila aceasta goală prin fața ochilor
sus mâinile!

despre firul de iarbă
legat la ochi de unde vine primăvara
tăcere!