Era înalt, prezentabil în felul său,
purta o pălărie abandonată de paie
doar mersul greoi, pașii mărunți și nesiguri
trădau o viața mai mult adunată
și un univers mereu târîtor
în jurul tomberoanelor gri,
toreador al pungilor de plastic

venea la ore oportune cu același mers trepanat
fără timp se uita adânc la nimicuri aruncate de alții
le aduna ca un rătăcitor anticar
cu o demnitate de mahala târzie,
aproape detașat,
mundan ideal

doar foamea îl trăda când gusta
cu degete lungi atent la detalii
direct din punga de menaj foșnitoare
rezemată de marginea metalică rece
ca într-un bar ambulant
de la periferii de Bronx bacovian

părea ultimul înger totalitar al libertății

purta o geacă galbenă plimbând
a sărbătoare propriul destin
angajat detașat de la slujba de-o viață,
pantaloni crem ușor șifonați
dezgoleau pe gleznă ciorapi ca niște corbi umblători pantofii sport uriași lăsați la vedere
îi înveleau picioarele
totul pe el de sus părea curat parcă astăzi
se pregătea să ia din moțul omenirii
sau poate doar era trimisul ce cu el lua
în punga lui de plastic toate mizeriile

cu pașii mari de nevăzuta curea câinele în urmă
ca pe o propria soartă el ducea de acum