plouă bacovian, sufletul somnolent
își leapădă hlamida lent
peste umerii goi ai zilei gri,
plictisit de eternul a fi


vinovat, te aștept să revii
în cafeaua dimineților, indecent.
să-ți tăvălesc prin zaț coapsele arămii,
în timpul unei pene de curent


numai sufletele noastre târzii
sunt porumbei care zboară absent
peste buze arse, pustii,
într-un prăbușit orient