aveam de gând să-ți arăt norii
și firea iertătoare a umbrei
semănând pe tăcute
copila mea copilă
slobozind lutului făpturile
socotite pe degete
să ne fie ochiul întreg
încă nemărturisit
crestez pâinea cu vârful cuțitului
să mă pot înălța
din ochii celuilalt veghetor

***

socoteam grijile
dăruite unuia dintre noi
fără vicleșug
orbului de o naștere pe aceeași treaptă
la o margine
se vedeau cerurile
vântul stârnea mulțumirea
prea slobod la gură
cum aprinzătorul de lumânări
iubitor în forme diacronice
cheamă fără glas

***

apoi am tras o linie nouă
- de ce te-ai mira
că pomenesc foamea
străină de fumuri -
să-mi port în lume frații
dincolo de conturul inimilor tulburate
răsplătind fiecăruia boierește
căutătorului după slăbiciune
timp cuminte și netimp
cum o cină mare umple vasele
fără greșeală

***