sub frâiele nopții cai de ploaie și ceață
lunecând fără sunet dinspre ieri dimineață
e o lună-n priveghi fruntea mea în fereastră
vineție în gânduri
istovită-n galop
arcuită sub vânturi ca o crupă de plop
năbușită cu plete

(s-a înnorat
de data asta nu vei străpunge prin perete)

totuși treci deghizată în pielea nestemată
și în visul ierbii profund
și în ochiul stelei căzute în lac
mai înalt când nu pot iubi
mai adânc mă ispitești să zac
să uit
să tac
uita-ne-ar drago relele