Brunet,
monden,
călcând alei străine.
Auzi?
ploaia bate-n geam,
te chem pe tine..
Deschizi ușița-n suflet ars.
Și strigi s-aduni cocori.
Rîuri de lacrimi în noapte cad,
Pe-obraz,
din nori..
Mă-nvârți în calde-nbrățișări,
și îmi mângâi duios destinul.
Mai ții tu minte cum eram?
și curge vinul.
De-aici încolo numai șoapte
și tainice păreri de rău
și tot mă roade întrebarea
-"de ce să fiu pseudozeu?".
Ori poate a-nflorit în sinea-mi
tristul "a fi sau a nu fi?",
nu mai găsesc cărarea
VINO!
te chem prin ploi să mă re-nvii.