s-au scurs ca dușul rece
atâția ani imprimați pe tăcerea mea
ca pe acest card de memorie,
însă nimeni nu bănuiește de ce
urlu numele tău
pe străzi și prin păduri.
acum, numai astăzi, se poate...

și lacrimile mele ce-au căzut peste o umbrelă ruptă
m-au udat,
iar eu am răcit
dar, din ochii tăi de înger a răsarit un soare atât de puternic,
încât
mi-am creat un propriu sistem de celule fotovoltaice
care-mi va furniza energie pentru tot restul vieții.

iar dragostea-mi ce ți-o port a inundat
atâtea inimi de fani pretutindeni
te iubesc
și te sărut zilnic chiar în camera mea,
însă poza ta lipită pe șifonierul meu
e rece.

dar știu că va veni și ziua când
peste cântece topite și ambalajele amintirilor despachetate
voi fi doar eu cu tine,
voi deschide și-ți voi arăta zâmbetu-ți de înger,
pierdut în camera mea de luat vederi,
dar deocamdată
tu râzi, vorbești, te miști,
eu te sărut,
dar ecranul laptop-ului meu
e rece
și-am răcit
imaginile lăsate prin atâtea foldere cu tine
tremură...

timp de patru ierni m-a încălzit în casă
aceeași poză
reprezentând un soare la zenit.

mai 2008