La poarta schitului ascuns,
Un cerșetor cu ochii goi
Și haine mirosind nevoi,
E tainic zid de nepătruns.

Cu barba sură și-ncurcată
Ca lâna pusă pe caiere,
Se clatină în adiere
Ca frunza de rugini marcată.

O mânecă cu franjuri sure
Se-ntinde tremurând în ceață,
Din a făpturii fortăreață
Spre lume, ca să se îndure.

În zilele ce trec anoste,
La simpli oameni el se roagă,
Ca un pârâu de o văioagă
Și murmură un bogdaproste.

Își cară soarta cu bocancii
Ce l-au purtat o veșnicie
Și l-au ținut cu cerbicie
Cum ține sârma saltimbancii.

Iar când s-o duce în neant,
Monahii rugă-i vor cânta
Și cruce îi vor împlânta
În loc nescris și dezolant.