fum de tămâie...

cucul iscodește în drumul caravanelor
arderile de tot
puse pe altarele timpului.

smoala curge din ugerele pământului;
turnul-
între obezile apusului,
se clatină.

ploaia
dijmuiește
plânsul.

***aoleu, ce ploaie vine de la Cluj!***


arcul Săgetătorului,
întors spre
tufele de levănțică
purifică
presimțirile.


ulcica Vărsătorului-
scuturată
între mirări migratoare spre veșnicie
și
rânjetul înfometat al liliecilor,
răstoarnă coșmarurile într-un crepuscul.

prin voi, efemeride,
slăbiciunile,
gâlgâiturile,
târâiturile vieții
devin
transparente.


***cine iubeste și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă***


până și
sărea miroase a cozonaci...

patruzeci de cununi de lumină
în suflarea limpede a brizei.

plesnet de bici-
prin iarba de mare,
meduzele întind praștia.
surferii îmblânzesc albăstrele scorpii.

drum-
pietruit de corul de îngeri
în amonte...

cascade de râsete copilărești
închid
în
cercuri concentrice
vârstă adolescenței.


***nu-mi pare rău că trăiesc, doar că îmbătrânesc.***


laptele mării
a început să mărească pașii orelor
pe nisipul fierbinte;

veghe
pe șoldul drept al răsăritului-
luna
și-a înscris rotunjimile
în roată cu opt brațe.
din centru
măsoară pătrunderile
sub un unghi de patruzeci și cinci de grade.


***lume, lume nu mă mai satur de tine***