să trăiești 18 ani lângă o muscă,
să nu găsești orizontul
decât într-o cană cu lapte,
să mori zi de zi, noapte de noapte,
să realizezi timpul pierdut
și să nu strigi...
să nu bocești, să nu dai înapoi...
înseamnă să guști iluzia,
rădăcinile unei vieți
de mandragoră...
înseamnă să îți închipui mereu
că nu mai vine toamna...
să te dai în leagăn
și să cânți doar pentru tine...
și să uiți, să uiți, să uiți...

11 octombrie 2007, 13:39
Doimea materiei, Carminis, 2007