semenii mei se trezesc dimineața
își beau cafeaua își fumează țigările
se îmbarcă în toate mașinile
de care nu mai ai loc să-ți traversezi umbra
să respiri în liniște tăcerea unei catedrale
semenii mei nasc alți semeni
ca să nu mai avem loc unul de altul
datori până în gât marii imitații
semenii mei își creează această viață artificială
la terasă în fața unor sticle de bere
nu vin fiindcă nu mai e rentabil
lăsând bacșiș privirile lor rătăcite
sentimentele pe care nu le mai înțeleg
semenii mei fumează, deși “poate să ucidă”
fiindcă da gândirea cu premeditare a devenit o crimă
trăiască Orwell
semenii mei mor de sida, de cancere prea dureroase
nemailăsând loc niciunei crime
măcar pasionale
semenii mei seamănă încontinuu
că trebuie să putrezești în casă
ca să simți că nu mai sunt peste tot.