E un gând de toamnă îngândurat.
Jucăușe dungi de apus cerul veșnic îl înoată:
curcubeu victorios, dar fum de nori l-au sugrumat.
Frunzele sunt mai uscate fără visul de-altădată.
Panorama copilăriei stă uitată-n vremea veche
În sensibile degradeuri care bat a vânătăi.
Și simt puls de adieri crispate zvâcnindu-mi în ureche,
Cum mă cheamă profanic în vremurile ochilor tăi…
Și nu mai simt decât un regret pierdut în subconștient,
E noiembrie și-l iubesc. Iubesc freamătul serilor meditativ,
Nu privesc, nu aud…pipăi undele de-un frig dement
Ce sparge sunete într-un ecou trist, tomnatic, tardiv.
Deasupra orașului gripat stau și aștept un gând de vară,
dar sufletu-mi stă amorțit, îndrăgostit tot de-același gând de toamnă…