Pe-o masă crestată de praful pierdut în vreme
S-așează domol două mâini zbârcite, negre.
În ele stau înfipte miile de raze
Ce s-au coborât pe pământurile arse.
Degete chircite, cu unghii mari și negre
Stau privind în gol de gânduri vechi și sacre;
Dar vasul ocolește și atuncea vede
Bucățile de pâine... negre, tari și acre.
Stanga-i ‘lunecă încet pe masa șubredă
Și-nfige unghia ruptă cu greu într-o bucată;
Un scârțâit subțire urcă-n stinghia putredă,
Iar dreapta se framantă într-o zemoasă ceapă.
Între degete apare, curat inima ei
Și trosnește-n gură frământând molcom bucata…
Pleoapa i se apleacă... și în privirea ei
Vasul gol din față, ușor, ușor se-neacă.
Trosnește aprig masa sub negrele lui mâini,
Iar sub ea pământul, în lungul sau decurs,
Se sfarmă încet și moale sub acel călcâi
Ros de-atâta vreme, călcâi negru și desculț!


---
Poezia este o alterație (sau remake :)) dupa un text scris de un puști care a murit (i s-a publicat o carte post-mortem).