sunt prea tânăr ca să vorbesc despre moarte, dar contez pe ea,
ca un falit pe facturile colorate de la întreținere,
pun deoparte în fiecare om drag câte un ceas mecanic,
și fluid, lansez timpul meu pe aceste coordonate,

nu vreau decât să îmi termin somnul,
să îmi amestec planurile pentru tine într-un pahar
cu ciocolată caldă, să mă uit îndelung la el,
și să mă retrag în toate câte m-au primit ploios,
ca pe un început de primăvară maternă,

de ce nu aș fi eu pe aleea aceea singură din parc,
să am steaua mea pe ea,
pe care poate să o scuipe orice turist,
rătăcit boschetar pe această planetă?

iată o zi când pot fi în relații cordiale cu naiba.