Prin negurile toamnei trec gânduri ce-nfloresc
În minți hrănite zilnic din cupe de lumină
Ce sunt ținute-n mână de cei ce îndrăznesc
Să se coboare-n lume, s-ajungă, iar, țărână.

E chiar țărâna-n care unii se vor întoarce
Dar nu în chip de îngeri sau de vremelnici sfinți
Ci speriați că soarta e o eternă moarte
Pentru aceia care nu vor a fi părinți

Ai veșniciei clipei ce poate fi atinsă
Cu aripile vieții ce se deschid în noi
Atunci când vom cunoaște că inima e-aprinsă
De focul prieteniei ce luminează-n doi.

Cluj-Napoca, 8 noiembrie 2005