o săptămînă pe an locuiesc la a.t.i
mă trezesc dimineața cu nasul turtit de saltea
încep să cred că dumnezeu există
că dimineața miroase a saltea îmbibată cu transpirația
celor ce au locuit înaintea mea
deschid ochii mi se face poftă de o femeie
gura mi se deschide perfect uscată
perfect săpată

un colț de pîine pe noptieră
singurii prieteni pe care-i mai am sunt niște pași de pe hol
uneori încerc să ghicesc ce greutare are cel care se tîrîie
alteori îmi încordez auzul pînă plesnesc nu mă vizitează nimeni

pe sub geamuri trece un tren
sunt ore în care descarcă lemne vom avea o iarnă
prea timpurie îmi spun zilele care-au rămas le pun semn
zilelor care-au trecut le țin numărul după cearșafurile
schimbate
sunt ore în care trenul descarcă legume
azi vom avea o masă verde ne vom hrăni singuri
ne vom bărbieri singuri
vom avea musafiri și desert

la intrarea-n oraș s-a aplicat un garou
nimeni nu intră nimeni nu iese
la căpătîiul celor ce mor spunem povești
despre cum sunt aduși pruncii pe lume
ei vin pe hornul crematoriului se nasc din cenușă
vor crește cenușă

fiecare om își are poștașul său
cînd se ridică podurile ei sunt lăsați să se răspîndească
în lume
așa mamele noastre mai știu că avem de ales
așa femeile noastre mai știu că suntem bine