Argintul aruncat în Tină
Amestecat prea mult, în tihnă
Transformă Albul pur, imaculat
Lipsit de pata prihănirii
În cel mai dureros Stigmat…

Cel al Trădării prea meschine,
Dar printre Cei Aleși de El
S-a ,,strecurat’’, chiar cumințel
Apostolul…, pe nume Iuda
Și poate că nici nu-L trăda

Pe cel ce Mâna I-o-Ntindea,
De fapt, chiar se scria așa
Ca cel ales, de Dumnezeu,
Să-L vândă, chiar pe Fiul său,
Pentru treizeci arginți murdari,

Din lăcomia simplei încarnări
Curand tot leș, al unui muritor,
Dintre Apostolii numiți cu greu
Ce s-au jertfit, ducând cu Ei
Învățătura, printre rătăciți,

Orbiți de luciul, bogăției astei vieți,
Sperând că astfel moșteni-vor?!…
Belșugul unui trai nesimțitor,
Trădând pe alții în beția lor,
Uitând subit, că prin al lor venin

Vor supăra, prea mult, Acel Divin
Îndrumătorul, prin a Sa Lumină
Și-a ultimei făptură de jivină ;
Păcat ! Că printre cei pătați,
Mai sunt și îngeri, nesalvați

Epilog

Nu pot să-I cer lui Dumnezeu
Să facă așa, doar că vreau eu,
S-arunce din al Său Palat
Pe Iuda, cu al său Regat,
Pentru un simplu gest necugetat

Al unui înger, prea curat,
Cicatrizat de înfierat, cu darul,
De astfel moștenit, să vândă,
Nestânjenit, în fapt nevinovatul
Suflet, pârjolit de-O Vâlvătaie !…

Fiind Salvat, la timp, de condamnare…
De Însuși Tatăl Său Ceresc
Cu Chip Etern Duhovnicesc !…
Ce-A Uns cu Însăși Mâna Lui
Mânia împotriva Răului !
Iulian Nistor-Vaslui
28 Iunie 2005