Poezia IX

Marea isi infasoara valurile
Pe catargele de aur
Ale navelor parasite
Si urla friguros la cerul
Rosu, manios,
De umbrele altor pasari
Fara aripi
Ce nu-si pot canta
Durerea
In zgomotul infernului marin,
Ca un magic glob de
Safire sparte
In mii de cioburi
De argint si de glas de
Pasari neinaripate,
Cu cer de pamant
Si soare de stele.
Isi plange durerea
Numai o aripa franta
Alba si ascutita
In propriul cutit sangeriu
Al marii dezamagiri.


















Poezia X

Nu oboselile suspecte l-ar fi facut sa dea cu ochii
De fiecare zi si de lumina.
Credinciosul, dintre toti,
E pretextul locatarului asasin,
Iar a ne juca cu puterile artificiului
Fara profesie, determina un deznodamant radical,
Pentru care sa fim tristi e cu mult mai indraznet.
Si astfel, dupa fiecare noapte
Exista o pulbere indragostita de fantome,
Tristetea se preface secunda adaugata sortie noastre,
Dupa descompunerea resurselor spirituale.
Incapacitatea sa se adapteze la neesential
Le-a impus oricaror zori
Un orizont marginit,
Un loc in ideal ce sufera o infrangere
In fata artei
Sau a unor tragedii
Al caror stil se dezagrega
Ca ipostaza a extravagantului
Din decadenta sentimentului distantelor.




























Poezia XI

Nu mi-e teama de ploaia insufletita
De nori de sentimente
Pentru ca inauntrul ploii de toamna
Exista sufletul meu,
Risipit si regasit
In solutii arzand
De umedul intimului crepuscular
Al zilelor.

Bobii de ploaie cad plin si surd,
Din sarea lacrimilor de ingeri
Din cerul inalt, violaceu si mut
Ca niste cristale de zahar,
Zornaindu-si linistea
Prin nenumarate prisme incolore.

Sa vedem acum
Cine va invinge timpul
Si framantarile mintii…
Dulcele ploii
Sau lacrimile sfintilor insoriti?

M-a botezat ploaia din ceruri
Cu stropi de crizanteme tarzii,
Mi se usuca spiritual
In neantul de cristale umede
Si ies din mine, din materie sit imp
Si ma propag cu insufletire…
In acelasi loc din mijlocul strazii pustii
Unde ma aflu acum.




















Poezia XII

Suntem doua personae acum,
Eu si inima mea
Ea se zbate in noroiul din strada,
Langa mine.
Imi cobor privirea, cu incetul si,
O vad zacand jerpelita in ploaie…
Simt ceva greu in ochi si
Nu mai pot sa-I tin deschisi,
Imi ating genele o clipa
Si din mine
Explodeaza cristalele
Unei noi ploi de plans…
Ce-mi pot dori mai mult
Decat ca lacrimile mele
Sa se amestece cu cele de sus…
Si sa spele reprezentarea spiritului meu
Din groapa de alaturi!?
E un alt tip de fericire,
Ca cel putin pot plange
Ploi nesfarsite
Asupra fostei mele inimi de sticla.





















Poezia XIII

Mi se deschide cerul spiritului
In mii de portite de aur pe care le caut orbeste
In paradoxurile toamnei:
Ploaie de vara in octombrie,
Ploaie de dupa-amiaza noaptea,
Ploaie de tristete, la inceputul unei sosele curate,
Pavate cu flori,
Pe sub asfaltul de teatru
Al lumii noastre.
Deasupra, cerul se lateste
Mai mult decat poti cuprinde cu inima,
Ma incarca de soare din care
Se formeaza nori de lumina.
Si iar se porneste minunata
Ploaie torentiala a spiritului,
Repede si calduta, rece,
Iar fierbinte si apoi din nou…
De gheata..
Ploaie de gheata din nori de soare…
Splendida stare indescriptibila
A sufletului unui arlechin trist,
La capatul aleii cerurilor albastre.


















Poezia XIV

Ne trebuie viitor
Pentru a ne contrazice instinctele
Cu filosofia istoriei.
Doar sa privim,
Face aici distinctia
Intre blestemele
Pe deplin luminoase
Ale legendelor
Oferite drept remediu
Intrebarilor despre origini.
Tara a mintii,
Inima reflecteaza
Asupra unei duble vraji
Superioara exigentelor
Discarnate de vanitate
Indifferent de fiorul delicios
Al indoielii de sine
Si regasirii,
Asa cum ingerul
Vegheaza nemilos
Dur si crud
Din infinita-I glorie,
Pentru ca el
A luat de-a gata
Ceea ce omenirea
Se zbate intre baltoace
De sange
Sa cucereasaca,
Gloria in netarmuita ei acceptiune
De extaz luminos
Si de imediat dispret
Si decadena
Prin
Translucidele lumi
De tranzit
ale existentei
se poate ca intr-o zi
sa mai mirosim aroma
putregaiului existential
sis a mai aruncam la gunoi
“darurile” dragei de Pandora,
Trezindu-ne din dulcea motaiala
A complaceii in praful zilelor noastre de sticla-
-lentila a ochelarilor lui Dumnezeu,
Prin care e refractata
Lumina orbitoare a pulberii de aur
Ce ne ploua Universul de magie.










Poezia XV

Acum s-a ciocnit,
s-a terminat calma arma a infrangerii visului.
Toate starile de delir sunt cufundate
In alegerea atator feluri de justificare a spiritului,
In ochii unui schelet incalzit la soare
Cu toate raspunsurile echivalente.
O gramada de gunoi ca toate celelalte
Nu depaseste dara de melancolie derizorie
Administrate intr-o doza vulgara
Ingerilor zbatandu-se la nesfarsit
De lumea injosnitoare.





































Poezia XVI

Ma uit pe fereastra spiritului,
Cautand strada de ieri,
Negasind adresa cautata,
Veghiand asupra vremii insorite
Si caldute de toamna
Cu miros de fructe tinere
Ale anotimpului cugetator.
Respir tamaia aromata de aer
Si cerul ma lumineza in intunericul stelelor
Ca san u ma impiedic in nentul anilor lumina
Din necuprinsul univers
Cu ingeri deasupra
Si ingeri dedesubt
Inconjurand globul magic de viata
Plin cu lumini si torte de vise
Arzand in picaturile focurilor de gheata
In fiecare zi.
































Poezia XVII

Sunt fiica a cerului
si mama a pamantului
Natura a dragostei
si iubita a soarelui
Sora a focului
si bunica a valurilor
Nepoata a marii
si matusa a serii
Printesa a zorilor
si vrajitoare a noptilor
Vrajmasa a raului,
izbavitoare de vise
Pazitoare de rai
si deschizatoare a portilor.


































Poezia XVIII

Umbra a luminii
Viata a mortii
Ura a dragostei
Lumina a intunericului
Lacrimi ale zambetelor si
Ploi ale soarelui
Cerul pamantului
Si pamant al florilor
Flori de lumina
Si lumina de soare
Soare al zorilor
Zori in unde de mare
Mare adanca
Adncime a gandurilor
Ganduri in spirit
Spirit al vantului
Vant al nisipului
Nisipul de fire de aur
Aurul de soare
Adormit in mare.
























Poezia XIX

Ma scufund in bronzul dupa-amiezelor insorite
Si ma inund de albastrul cerului inalt ca adancurile marii
Aerul ma sculpteaza in aurul timpului
Si vantul slefuieste sbstraturile fiintei mele.
Culorile dansand ma cheama la ele, in vartejul ametitor
Al vrajilor tomnatice
Pe cerul luminat de dragostea soarelui.
Pastel murmurandu-si apele stravezii ale pajistilor palide
Pe langa campurile batute de vantul melancolic si fascinant in structura lui,
Catapultand in trecut gandurile miilor de ingeri transformati in pasari nevazute
Care ciugulesc merindele viitoare de pe campul pustiit.
Si cerul acesta ce se lateste cu fiecare clipa ma poarta cu aripile astea mari
Spre adancul lui, unde vrea sa ma innece in bronzul dupa-amiezelor de toamna.
Nu are ce sa mai faca din moment ce sunt deja o pasare nevazuta pe campul aurit al altei vieti.
Sau un porumbel alb impuscat in ai altei ierni nameti.
Pentru ca visele mele triste s-au risipit in necuprinsul tainei din inaltul cerului
Si in golul marii rapite de cer
Si alte vise, deja implinite le-au luat locul si se desfata acum nestingherite
In bronzul luminii de aur a unei noi toamne de bronz a carei statuie suntem, eu si inima mea..