1
dacă toate tristețile ar forma împreună o bombă
și dacă toate poticnirile mele s-ar încadra în vreo limită
eu probabil mi-aș unge o pâine cu unt
și aș dispărea înecându-mă într-o vâscozitate
cafenie ca toamna și tăcută ca Dumnezeu

însă deocamdată rămân
cu străzile pustii și fierbinți ale chișinăului
îngerii nici ei nu mai funcționează în regim ok
mi se mișcă degetele spre tine


2
eu m-aș da într-un scrânciob și aerul
care ar veni spre mine nu mi-ar schimba în niciun mod viața


însă deocamdată rămân
o aglomerație de culori triste
spălate de ploaie
de parc-ar fi mucede
sunt un oarecare proces plin de rutină
precum curățatul unui cartof stricat pe dinăuntru
nu mai are nici un sens
sunt ultimul claxon de pe pământ vâjâitul unei elici
sunt tăcerea care pute când nu-i nimeni în preajmă

sunt soldatul adus paralizat acasă

întunericul din gură îmi calcă peste mâini

sunt o catastrofă în miniatură îmbibată cu sânge cu alcool
pe care o anulezi strângând din pumn
o catastrofă îmbibată cu clor
o lumină ce se zbate pentru tine