Nebuni! Nemuritori de-ați fi cu toții
Viața ar fi mai mult decât un chin
Printre iluzii ce mintea vă îmbată,
Printre fantasme, frunze și vaporii de vin!

Hoinari, ce fără scop cutreierați pământul
Dați-vă mâna, creați un univers,
Goliți și curățați această lume
Și încercați vieții voastre să dați un sens!

Mahmuri, ce dimineața șocați voi vă priviți
Și apa ce v-o dați pe față e alcoolul,
Nu stați degeaba și vă plângeți,
'Cercați să umpleți din inimă acele goluri!

Iar voi, cei iubitori de alte lumi,
Ce sufletul vi-l vindeți pe o iarbă,
Credeți c-așa scăpați de voi,
Refugiindu-vă în moartea albă?!

Iar tu, societate, ce te crezi perfectă,
Îți dai seama că viețile distrugi?
Acei nenorociți ce-s părăsiți de soartă,
Acei nefericiți de care fugi,

Cei ale căror vise tu distrugi
Cu nesfârșita ta mândrie,
Vor deveni din ce in ce mai mulți
Prizonieri în veșnic-agonie!

Spune-mi de câte ori tu te-ai gândit
Că tot ce ei doresc este iubire?
Tu îi alungi mereu cu silă,
Nu le acorzi nici o privire!

Iar dacă "om" tu vrei să te numești,
Nu sta și vezi cum viața le distruge,
Ci-ncepe acum să schimbi ceva
În-această societate de care toată lumea fuge!