și ei vin vin pâlcuri la masa de seară învârt pietrele fac jarul bun pentru foc se încolăcesc în jurul trupului îmi pipăie chipul gura pleoapele transparente eu văd departe văd tot mai departe de oasele roșiatice de măduva care li se prelinge peste cremene

se înalță un fum-animal îi mișcă îi întoarce pe dinăuntru îi îndepărtează de rotulele mele strivite nu mă pot opri dansez dansez dansez prin flăcări în urma lor fac vertijuri de apă trezesc furtunile apele bune apele răscolitoare de pământ adun în fugă rămășițele de gânduri-iarbă

o mâzgă alburie îmi rămâne pe glezne sunt morții lor vii sunt trunchiurile de copac din care am rupt neliniștea francesca și nu mai știm dacă fulgerele au lovit sau era doar glasul unor iubiri transfigurate

nu mai avem aduceri-aminte memoriile noastre sunt pământii precum mâna iubitului când se cufundă în matca mâloasă a destinului

să îl iertăm să îl iertăm și acum și-a păstrat tăietura și-a îngropat mai adânc rădăcinile