Noapte de octombrie

Þipătul strident al bufnițelor
după al doilea cântat al cocoșilor,
scârțâitul ușii în fața morților recenți –
frisonul frunzelor de arțar
ca un suspin auzit cu închipuirea
și conectat de memorie la centre de amplificare,
deși adierea s-a stins de mult;

orizontul spre care ne pregătim plecarea
retează elipsa destinului,
îmi presimt decepțiile și inerția –
aș face un duș, dar aseară a explodat
un transformator și s-a oprit centrala,
lumânarea induce o senzație de clătinare,
o vijelie mută
încâlcește umbrele pe pereți,
peste puțin timp se luminează,
plecăm la înmormântare,
am depozitat coroanele pe balcon,
casa s-a umplut de mirosul de cetină
intrată în agonie –

în zori ieșim din oraș
ca dintr-o inimă crăpată.