Nu m-ai trimis să culeg zorii pe care urma
să-i punem în vasele noastre care duc pământul
pe orbită.
Ascunzișurile mănâncă păpădiile ascunzișurile
ușoare ale sărbătorilor care se țes în gura noastră
sunt pentru că nu mai trimis în picățelele ploii
- norii strângeau în ei năvodurile de lumină norii
își mișcau pumnii în linia zefirului argintiu a
covorașelor noastre a vaselor noastre a orbitelor
noastre subțiri:

ardeam din spinii prinși în ciorapi ardeam din
scaieții mov care-și împingeau toată viața în tălpile
noastre.

Din fereastra noastră dosită în câmp, lămpile
feliază mâini lungi cu pielea armată de preludiul
stingerii- și te-ai întreba care să pună ghiocul ei
de legături în coasta ce nădușește vremelnice
clarviziuni: tu ești aproape orice tu nu ai urmele
cuielor și urmele spinilor tu nu ai urmele albastre
ale cerului în care înnoptăm;

cușca noastră se apropie de castelul nostru.