și-atunci am pus piciorul pe pămînt. Păsările
s-au uitat urît la mine. Viermii au scos un foșnet general.

spitalul clinic republican s-a întors cu fața spre nord,
spre nord și-au întors ochii lor roșii bandajele.

prin pomi, prin gropi, prin snopi crescu frica de mine.
cununi de flori se ridicau din apă șiroind pe coapse în sus,
lunecînd printre sîni în căutarea unor zări
cît de cît luminate.

a fost ce-a fost, dar mă întreb ce motive avia să se nască tocmai atunci
poetul N.P. luîndu-mi în primul rînd numele,

furîndu-mi culoarea ochilor,
surîsul,
mersul...

și se mai și plînge acum în tinda bisericii
că ar locui în el cineva care îi chinuie carnea...

mie nu-mi rămâne decât să mă uit neputincios spre nord
prin roșeața tifonului, să urmăresc cum la orizont,

undeva departe,

cîte cineva abia reușește să atingă pămîntul cu piciorul
că apare imediat pe același loc
- din pămînt, din iarbă verde - un nou-născut
și-i fură înfățișarea.