Noaptea pe malul mării, la Olimp


Cu mers măsurat merge moartea pe mare
spre merii mărunți de pe malul înalt;
mantila de moar se scaldă în valuri,
întinsul pare-un șes încrețit de bazalt;


cu mândră alură de mag mesian
calcă madona metereze de spumă;
mesagera Minervei comprimă în țipăt
fiorul de tăceri și-a spaimelor sumă;


un mistic madrigal se-aude din ape,
din alge, din scoici, din nisipuri mișcate,
și mugetul mării cum mușcă din maluri –


și-un gând explodând pe țărmul pontic:
deși socotim în ore, în ani sau veacuri,
din veșnicie încă n-a trecut nimic.