În suflet… cârje de plumb,
ÃŽn labirintul meu trupesc se zbat celulele durerii,
Fiecare venă tulbură vulcani neștiuți de tine,
În oase, scrumul existenței mă zdruncină aleator,
ÃŽn priviri port icoane lipsite de chip,

Zbuciumul mă trezește în prag de noapte…

Ploile mele se scaldă în flăcări,
Răpusă de lume, mă zbat să mă ridic…
Mi-au amorțit simțurile,
Peștera lui Platon m-a încătușat,
Plata adamică și ea…

Am mai parcurs un an,
În veghe, departe de lumină,
Cu pletele ninse,
ÃŽn gerul trupesc.
La limita dintre bine și rău se pierde o speranță…

Îngerii mei agonizând își curăță aripile de sânge…