viteza schimbărilor de stare măsoară copacii plutitori
îmi umplu gura cu flori și intru în curtea școlii
lovind aerul din jur fără să văd nimic

nu pot să trag linie cu creta între strigătele de încurajare
dar mă întreb ce caut aici cu cine lupt
și sângele de pe buze se prelinge în plafonul de nori

obrazul tău îmi lasă pe umăr
un șir de strămoși spălați de potop
pietrele din mijlocul lacului pregătesc
plonjările în pereți

cântecul fermentat se varsă în căni de lemn
pentru soldații loviți de tăcerea ieșirii din luptă

cărarea încolăcește crăița și adoarme în iarbă

dincolo de orice legătură naturală
nu îți imaginezi nimic
lași din mâini lucrurile purtate o viață
să te asiguri că exiști



și ce să îți mai spun când toate au fost spuse
da, toate au fost spuse
de ce plângi
n-am spus nimic

pe culme ne oprim
când nu mai e niciun vârf neescaladat
rămâne să fii cucerit

tu

eu

un trup-lumină pe acoperișul lumii

dragostea uită izbânzile

cel mai înalt
e locul descinderii lui Dumnezeu