toti sunt cu fața incolo
eu sunt cu fața incoace mai aproape de necesar
mai aproape de demon
toata obscuritatea e luminata de gandul ca fug de realitate
daca nu voi reusi nu e decat vina absolutului
ca nu s-a revelat ochilor mei decat
in cliseul teribil si atotstapanitor al vietii

improbabila suplete a asternutului de moarte
daca toate astea ar avea vreun sens as fi prima care
s-ar ralia
insa visez linia care se intinde comuna intre doua lumi
si ne curge si noua in sange

in pantecul ingerului intermediar e intuneric
el apartine doar momentului cand noi
izbim pumnii de viscerele lui ca sa ni se deschida o poarta
atunci valtorile prind crusta grimasei lui serafice
nostalgici nabadaiosi incercam aiurea
sa desfacem pumnii lui stransi

intorc paginile unei limbi tacute
bombardata de viermi stapanitori
haide-ti cuvinte dezvaluiti-va
racoroasele colturi unde voi zace fara dubiu