îmi spânzur carnea de stele
culoarea lor verzuie îmi amintește
de apa în care îmi spălai cămășile

este hămesit întunericul și ar vrea
să îți simtă între degete firul de iarbă din sân
să se pogoare asupra pupilelor tale
întoarse către hieroglifa ce arde în mine

carnea mea sfâșiată de stele
tânjește acum la o peșteră în care
să intri maiestos și să mă venerezi
ca o vestală care vede totul dar nu știe
că pe umărul stâng îmi poartă stigmatul

plămânii sunt lilieci albaștri
traheea un graal de cristal
în care vei găsi un inel în formă de pară
ca un măr siluit

intră în labirint îmbrățișează-mi pleura
și apără-mi coastele de fildeșul elefanților
ce trec prin mine
în drumul lor spre cimitir