metrouri inerte uruie în întuneric
adolescenți nesiguri încearcă polemici
le e greu nu cunosc zâmbetul
poziția corectă a capului sau strânsul de mână
ochiul deschis al televizoarelor se insinuează treptat
printre blocurile ce nu au loc să respire
oameni uitați nasc vise străine
în cuptoarele digitale
în timpul ăsta sunt în tren cu o carte pe genunchi
tom adevărat, de hârtie
nu ferestre oarbe de laptop
îmi las sufletul să zboare unde vrea el
folosesc creionul hârtia și copacii
și afirm
trecerea mea este altfel