Mirosul de scoici ce împresoară castelul de nisip de pe malul mării
Mă îmbie la uitarea originii de neam și al religiei țării;
O pată de lumină din adânc se prelinge spre mine
Mă înconjoară și îmi readuce simțirea de sine.

Valurile îmi mângâie picioarele și mă afundă-n visare
Închid ochii și devin o lumină printre alte raze de soare,
Am uitat întru totul de iubire și de tine
Ce bine a fost, dar amintirea revine.

Mi-am oglindit sufletul în culorile tale
Și mi-am răcorit inima cu valurile care
Au dus în larg și le-au prefăcut în sare
Rugile mele scrise cu lacrimi pe albe coale.

Valul se sparge pe scoica trezită din visare
Și-i spune: "Bună dimineața!, uită-te la soare"
Și astăzi într-un ocean de culori va răsare
Acolo, deasupra noastră, unde pământul dispare.