m-am lovit într-o zi de ochii tăi
orbită de întunericul ploii de-afară.
doare.
luptam în altă zi cu mâinile tale și împletitura degetelor
îmi spune că tăcerea ta
doarme.

iar mintea mea repetă frenetic: scrie eseul
mă întreb: cum poți exista în infinitudinea căilor
necunoscând metodele de legitimă apărare?

și moare.