a fost odată ca niciodată
un firdepraf care
s-a așezat pe măsuța de scris
a unei fetefrumoase

noaptea
fatafrumoasă stătea și scria ceva pe niște foi albe
avea degetele lungi
când era tristă
degetele feteifrumoase ajungeau până la lună
și se înfigeau în nisipul de acolo

în timp ce scria ochii feteifrumoase deveneau
niște păsări colibri
care zburau prin grădină
sau
niște copii speriați
care se ascundeau sub pat
de aceea firuldepraf
ar fi vrut să știe ce scrie ea acolo
dar
tot ce putea vedea era
scrisul ei frumos
literele păreau niște fluturi

atâta putea el să înțeleagă

unde te așteptai să fie o fereastră
fatafrumoasă punea o pictură de-a ei
oamenii care veneau în vizită
se simțeau bursc
liberi

fatafrumoasă avea un iubit
căruia îi zicea în fiecare dimineață la cafea
bună dimineața iubitule
deși lângă ea nu se afla nimeni

firuldepraf avea impresia că
soarele era captiv în podul casei
că oamenii sunt foarte departe de ea
la mii de planete depărtare
că florile ce cresc în grădină
sunt părți ale trupului ei
că atunci când adoarme fatafrumoasă
luna se dizolvă

se îndrăgostise de fatafrumoasă
și culmea
considera o dovadă de dragoste din partea ei
dacă l-ar șterge cu cârpa de praf